Cum se poate domnule Nastase sa sustineti un om care nu a facut nimic pentru acest partid, si care ne-a bagat cu japca in gasca lu' "b"asescu?
Cum oare puteti sustine un astfel de om care nu a avut niciodata putere nici in aceasta tara nici in acest partid!?!
Cum puteti sa sustineti un om care ne-a bagat-o pe gat pe lavinia sandru si pe Cosmin Gusa pe care l-ati "alaptat"in acest partid si dupa ce a plecat va atacat din toate partile cu o inversunare greu de explicat!?!
Cum oare puteti sustine un om care latra si nu reuseste sa muste pe nimeni, un om care nu reuseste sa urmareasca o linie dreapta in acest partid si care dezbina si nu poate coagula o echipa?!?
Chiar nu aveti nici un gram de orgoliu, nu aveti nici un pic de ambitie personala?
Vreti sa confirmati faptul ca Ion Iliescu intr-adevar v-a numit acolo fara ca dvs. sa aveti calitaile necesare(in fruntea guvernului si a partidului anul 2000),inteleg ca sunteti un om diplomat ca aveti o anumita conduita morala si un caracter ales si de aceea nu intrati in polemici si dispute pe care le vedem tot timpul pe scena politica din Romania si care sunt de cea mai joasa speta, dar oare sustinand-ul pe Geoana la prezidentialele din acest an nu inseamna ca susntineti un om care este in primul rand mult mai slab ca dvs??? cu mult mai putini sustinatori ca dvs??? Nu credeti ca sustineti un om care ne baga pe gat pe una ca lavinia sandru(cu litetre mici intentionat), atunci asta nu inseamna decat ca implicit sustineti alaturarea in PSD a laviniei sandru...... destul chiar ma dezamagiti va admir, si va urmaresc cu mult interes,va apreciez extraordinar de mult dar acest gest al dvs. de sustinere pt.Geoana este pur si simplu penibil...
joi, 2 aprilie 2009
luni, 30 martie 2009
Scrisoarea domnului A.N. catre presedintele Comisiei Europene
Astazi, i-am trimis o scrisoare presedintelui Comisiei Europene, in legatura cu elaborarea si adoptarea codurilor. Textul scrisorii il puteti citi mai jos :
Stimate Domnule Preşedinte,
În poziţia Comisiei Europene comunicată marţi, 24 martie, de către domnul Mark Gray, se sublinia necesitatea ca: 1. noile Coduri din România sa fie discutate in amănunt in societate si in cadrul profesiei; 2. România sa-si asume responsabilitatea de a asigura ca adoptarea noilor coduri va duce la o înaintare a procesului de reformare a justiţiei, in concordanta cu angajamentele luate de România in momentul aderării.
Informaţiile noastre anterioare, ale parlamentarilor români, au venit prin intermediul Preşedintelui Băsescu, care a cerut, în conferinţa de presă din 14 ianuarie 2009, ca Guvernul să-şi asume răspunderea în Parlament pentru textele celor patru Coduri (care nu erau nici măcar finalizate la acel moment) elaborate de o comisie tehnică, nediscutate în cadrul Guvernului şi nedezbătute public cu reprezentanţii societăţii civile, aceasta fiind o condiţie sine-qua-non a ridicării monitorizării pe justiţie.
Argumentul suplimentar al Preşedintelui Băsescu a fost acela că, dacă nu vor fi finalizate aceste Coduri până la Raportul Comisiei din iunie a.c., C.E. va tăia o parte importantă din finanţările pentru România.
De aceea, dincolo de exprimarea diplomatică din declaraţia de marţi, aş dori să vă întreb direct, în calitate de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor din România şi în numele multor colegi ai mei, dacă adoptarea acestor patru Coduri până în iunie - conţinând, la acest moment, nenumărate prevederi controversate (aşa cum arată poziţiile critice ale zecilor de O.N.G.-uri din România) - reprezintă o solicitare expresă a Comisiei Europene sau doar o invenţie a Preşedintelui Băsescu, în virtutea excesului de zel.
Şi, în caz afirmativ, îşi va asuma Comisia Europeană responsabilitatea pentru adoptarea acestor Coduri, în ciuda numeroaselor lor imperfecţiuni, sub imperiul acestui „ultimatum”?
Cordial,
Adrian Năstase
CC: Primului-Ministru, Emil Boc, Preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, Preşedintei Camerei Deputaţilor, Roberta Alma Anastase
Domnului José Manuel Durão Barroso
Preşedintele Comisiei Europene
Stimate Domnule Preşedinte,
În poziţia Comisiei Europene comunicată marţi, 24 martie, de către domnul Mark Gray, se sublinia necesitatea ca: 1. noile Coduri din România sa fie discutate in amănunt in societate si in cadrul profesiei; 2. România sa-si asume responsabilitatea de a asigura ca adoptarea noilor coduri va duce la o înaintare a procesului de reformare a justiţiei, in concordanta cu angajamentele luate de România in momentul aderării.
Informaţiile noastre anterioare, ale parlamentarilor români, au venit prin intermediul Preşedintelui Băsescu, care a cerut, în conferinţa de presă din 14 ianuarie 2009, ca Guvernul să-şi asume răspunderea în Parlament pentru textele celor patru Coduri (care nu erau nici măcar finalizate la acel moment) elaborate de o comisie tehnică, nediscutate în cadrul Guvernului şi nedezbătute public cu reprezentanţii societăţii civile, aceasta fiind o condiţie sine-qua-non a ridicării monitorizării pe justiţie.
Argumentul suplimentar al Preşedintelui Băsescu a fost acela că, dacă nu vor fi finalizate aceste Coduri până la Raportul Comisiei din iunie a.c., C.E. va tăia o parte importantă din finanţările pentru România.
De aceea, dincolo de exprimarea diplomatică din declaraţia de marţi, aş dori să vă întreb direct, în calitate de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor din România şi în numele multor colegi ai mei, dacă adoptarea acestor patru Coduri până în iunie - conţinând, la acest moment, nenumărate prevederi controversate (aşa cum arată poziţiile critice ale zecilor de O.N.G.-uri din România) - reprezintă o solicitare expresă a Comisiei Europene sau doar o invenţie a Preşedintelui Băsescu, în virtutea excesului de zel.
Şi, în caz afirmativ, îşi va asuma Comisia Europeană responsabilitatea pentru adoptarea acestor Coduri, în ciuda numeroaselor lor imperfecţiuni, sub imperiul acestui „ultimatum”?
Cordial,
Adrian Năstase
CC: Primului-Ministru, Emil Boc, Preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, Preşedintei Camerei Deputaţilor, Roberta Alma Anastase
Domnului José Manuel Durão Barroso
Preşedintele Comisiei Europene
duminică, 22 martie 2009
ATENEUL ROMAN !
Cu ce sa incep mai intai pentru a va transmite mahnirea mea vis-a-vis de transformarea ATENEULUI ROMAN in capela mortuara...?
Este bine sa aducem scriile cu morti pentru a fi privegheate intr-o institutie culurala de asa o insemnatate cum este ATENEUL ROMAN???
Care sunt criteriile prin care tara noastra isi poate stabili lucrurile pe care are de gand sa le lase generatiilor viitoare, incarcate de insemnatatea unor evenimente si miscari culturale deosebit de valoroase, care vor vorbi despre noi in lume si care vor sta marturie ele insasi?
Un artist?sigur ca poate prin operele sale sa faca europa,lumea sa vorbeasca despre Romania, talentul lui si talentele tarii al carui cetatean este sau a fost..... Oare un artist de muzica populara care are 2-3 "slagare" :))) cunoscute in Romania si Bulgaria si care nu isi desfasura concertele pe scena ATENEULUI ROMAN , are o asa mare insemnatate in cumulul valorilor din Romania???? Este acest om asa de important in sfera culturala romaneasca incat sa transformam A R pe scena caruia orchestrele interpreteaza Bach,Vivadi,Mozard... etc, intr-o capela??????
Sunt profund dezamagit de felul in care ne stabilim prioritatile in toate domeniile, insa in plan cultural nu credeam ca este atat de mult parvenitism ...... cei care conduc,administreaza, sau au influente mari in sferele culturale din Romania nu credeam ca vor permite ca o institutie culturala asa cum este A R sa fie transformat intr-o capele pentru morti , mai ales pentru unul care nu a fost deloc integru din punct de vedere moral...(aici ma refer ca a intrat in politica pentru bani si nu cred ca ......... mi-e ... sa dau explicatia pentru ca nici nu vreau sa imi mai amintesc)
Este bine sa aducem scriile cu morti pentru a fi privegheate intr-o institutie culurala de asa o insemnatate cum este ATENEUL ROMAN???
Care sunt criteriile prin care tara noastra isi poate stabili lucrurile pe care are de gand sa le lase generatiilor viitoare, incarcate de insemnatatea unor evenimente si miscari culturale deosebit de valoroase, care vor vorbi despre noi in lume si care vor sta marturie ele insasi?
Un artist?sigur ca poate prin operele sale sa faca europa,lumea sa vorbeasca despre Romania, talentul lui si talentele tarii al carui cetatean este sau a fost..... Oare un artist de muzica populara care are 2-3 "slagare" :))) cunoscute in Romania si Bulgaria si care nu isi desfasura concertele pe scena ATENEULUI ROMAN , are o asa mare insemnatate in cumulul valorilor din Romania???? Este acest om asa de important in sfera culturala romaneasca incat sa transformam A R pe scena caruia orchestrele interpreteaza Bach,Vivadi,Mozard... etc, intr-o capela??????
Sunt profund dezamagit de felul in care ne stabilim prioritatile in toate domeniile, insa in plan cultural nu credeam ca este atat de mult parvenitism ...... cei care conduc,administreaza, sau au influente mari in sferele culturale din Romania nu credeam ca vor permite ca o institutie culturala asa cum este A R sa fie transformat intr-o capele pentru morti , mai ales pentru unul care nu a fost deloc integru din punct de vedere moral...(aici ma refer ca a intrat in politica pentru bani si nu cred ca ......... mi-e ... sa dau explicatia pentru ca nici nu vreau sa imi mai amintesc)
sâmbătă, 21 martie 2009
HARTI VECHI by Nastase
Spatiul romanesc in cartografia europeana By nastase
Am participat ieri, la sediul Muzeului National al Hartilor, la Simpozionul international “Spatiul romanesc in cartografia europeana” la care au participat numerosi specialisti in domeniu. Simpozionul a fost organizat sub egida Muzeului din Bucuresti si a membrilor Cercului international al colectionarilor de harti din Bruxelles ( Brussels International Map Collector’s Circle - BIMMC - una dintre cele mai importante asociatii europene a colectionarilor de harti).
Iata textul pe care l-am pregatit cu acest prilej :
Dacă există ceva ce miile de ani de existenţă a hărţilor ne-a demonstrat, este faptul că nu ştim tot ce am vrea să ştim. Nu ştim astăzi sensul vieţii, la fel cum vechile triburi nu ştiau exact ce se află în spatele munţilor. Nu ştim mare lucru despre cum funcţionează creierul uman, la fel cum Marco Polo nu ştia cel mai scurt drum către Indii. Nu ştim cum să reparăm efectele crizei, la fel cum marinarii nu ştiau încotro s-o apuce pe vremurile de furtună. Dar, cu excepţia unora din ultima categorie, oamenii au încercat să afle. Au încercat să caute răspunsul întrebărilor pe care le-au avut şi au împins puţin mai departe limitele cunoaşterii lor. S-au ridicat la drum, fără a avea idee ce urmează, dar mânaţi de nevoia de a reuşi. Iar fructele reuşitelor repurtate de către ei sunt aceste hărţi. D
Jorge Luis Borges este autorul unui paragraf-nuvelă, despre o hartă pe care oamenii pasionaţi de cartografie au făcut-o la dimensiuni naturale. O hartă în care fiecare punct desenat coincidea cu punctul reprezentat. Urmaşii lor, neînţelegându-i sensul, au abandonat îngrijirea hărţii, care a fost degradată de soare şi vant, transformându-se într-o relicvă ocupată numai de cerşetori şi animale. Cred că morala acestei scrieri este tocmai faptul că oamenii sunt ceea ce creează şi protejează prin acţiunile lor. Dacă reuşitele lor pot fi aşezate sub lupa timpului, atunci timpul le va judeca. Dar asta nu îi absolvă de responsabilitate pe oameni. Chiar dacă harta în dimensiuni naturale era sensul întregii populaţii, abandonarea ei are un singur vinovat major şi foarte foarte mulţi acoliţi, care l-au sprijinit prin tăcere.
Hărţile zilelor noastre sunt ceva mai puţin metaforice şi, din fericire, responsabilitatea oamenilor care ţin cu adevărat la ele. Din păcate, harta naturală a României nu a avut acelaşi fel de noroc.
Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi a fost inaugurat în anul 2003 şi a constituit o mare provocare. Spun inaugurat pentru că ceea ce poate fi admirat astăzi pe simeze - hărţi vechi, gravuri originale, vedute sau tablouri - a început cu mult timp în urmă şi reprezintă parte din rodul unei atente şi migăloase munci de colecţionar, desfăşurate pe parcursul a peste 30 de ani, în care s-a răscolit praful din multe anticariate din ţară şi din strainătate; este rodul a nenumărate discuţii purtate cu specialişti în cartografie, istorie sau colecţionari pasionaţi de acest tip de reprezentare artistică. În tot acest timp am colecţionat mai mult de 900 de hărţi vechi, fie gravate în metal, fie în lemn. Toate acestea au fost donate Ministerului Culturii încă din anul 2002, găsindu-şi locul firesc la Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi - unic în România şi, printre puţinele din Europa; probabil urmăm după Muzeul Mercator din St. Niklas, Belgia şi marea colecţie de hărţi a Vaticanului, cu care, evident, nu se poate compara nimeni.
Dacă vreţi, ca o recunoaştere europeană a celor afirmate mai devreme, anul trecut Forumul European al Muzeelor (EMYA), aflat sub auspiciile Consiliului Europei şi al reginei Fabiola a Belgiei, a nominalizat Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi din Bucureşti pentru premiul acordat celor mai bune muzee din Europa.
Aş putea să uit poziţiile adverse faţă de muzeu, foarte active, la sfârşitul anului 2004 şi pe parcursul anului 2005 în mass-media. Fireşte, îmi erau adresate personal, dar am mers mai departe.
Recent, în litigiul desfăşurat la Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga: România vs Ucraina, privind delimitarea platoului continental al Insulei Şerpilor, printre sutele de documente prezentate de România, primele 6 poziţii (de la 1 la 6) au fost hărţi aflate în patrimoniul Muzeului Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi.
Iata deci că sunt bune la ceva şi hărţile. Am spus şi cu alt prilej, că hărţile sunt destinate învingătorilor, în plus este încă o confirmare a caracterului cadastral pe care harta îl include încă de la începuturile ei. De la primele manifestări cartografice cunoscute (Harta Babilonului - un bloc de piatră sculptat, aflat astăzi la Metropolitan Museum din New York; mozaicul reprezentând harta Ierusalimului, astăzi la Gottingen University), de la arhaicele gravuri în lemn - xilogravuri, ale lui Lorenz Fries, Sebastian Münster, Waldesemmüler, Dürer şi, trecând la elaboratele gravurile în metal cu minunate cartuşe - compoziţii în miniatură ce aduc un element artistic deosebit, demn de admirat şi, care dă farmec vechilor atlase indiferent cărei şcoli cartografice aparţin, fie secolului de aur al cartografiei olandeze (Mercator, Ortelius), fie germane (Dürer, Münster, Lorenz Fries, Waldesemmüler), franceze, italiane.
Harta răspunde unei străvechi necesităţi umane, aceea de a ne localiza în spaţiu - de a ne defini locul ocupat, de aici până aici sunt eu, îmi aparţine; în rest sunt vecini, prieteni sau duşmani.
De aceea harta are o dimensiune de potenţialitate, fie că vorbim de individ, familie sau naţiune. Ea va arăta întotdeauna ce am fost, ce suntem şi/sau am putea deveni la un moment dat.
Aşa se face că tot ceea ce am colecţionat - şi sunt prezente aici, în muzeu - sunt hărţi care înfăţişează, tematic vorbind, reprezentarea spaţiului românesc în cartografia europeană.
Mai există alte 200 de hărţi pe care am vrut să le donez Muzeului. Dar, ceea ce părea un spaţiu generos iniţial, s-a dovedit a fi insuficient pentru numărul hărţilor expuse, in conditiile in care mai exista incă 150 de harti valoroase în depozitul muzeului . Aşa că am hotărât înfiinţarea unui alt muzeu al hărţilor, într-o localitate aflata pe Valea Prahovei - într-un cadru natural deosebit de pitoresc şi, nu în ultimul rând, situat într-un context muzeografic local deloc de neglijat: Muzeele Grigorescu si Haşdeu din Câmpina, Muzeul Cinegetic de la Posada, Muzeul Peleş din Sinaia.
În anul 2004, când muzeul împlinea deja un an de existenţă, exemplul donaţiilor a prins rădăcini, dacă se poate spune aşa. Patrimoniul muzeului Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi s-a îmbogăţit cu “globul pământesc” oferit de Preşedintele Franţei, François Mitterand preşedintelui României, Ion Iliescu. Acesta, la rândul său, l-a donat Muzeului Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi. De asemenea, încă 35 de hărţi au fost donate de Banca Comercială Română şi alte 25 de exemplare donate de către persoane private .
Este o certitudine că spaţiul care adăposteşte această colecţie a devenit insuficient. Există 3 proiecte de extindere spre curtea interioară a muzeului. Nu aş dori să folosesc trecutul când mă refer la acest proiect. Cândva, în anul 2004, Banca Comercială Română şi-a manifestat disponibilitatea de a sponsoriza lucrările de extindere a Muzeului. Va trebui, probabil, să aşteptăm vremuri mai optimiste din punct de vedere financiar pentru cultură şi artă.
Orice investiţie în cultură şi artă este o investiţie pe termen lung. Aceasta nu produce imediat. Roadele vor fi culese peste 10-50-100 de ani. De fapt, o astfel de investiţie este destinată întodeauna generaţiilor viitoare. Dacă, la trecerea noastră temporară şi efemeră în spaţiu şi timp, vom adăuga fiecare câte o cărămidă acestui edificiu abstract şi complex - care este cultura, cu siguranţă peste 100 sau 1000 de ani vom avea propriile noastre “catedrale culturale”.
Să fim bine înţeleşi, până când cultura ajunge să “producă”, până la evaluarea unor lucrări de Brâncuşi, Brauner dar poate si Grigorescu (si alti mari artisti romani) la milioane de euro sau dolari, în ea trebuie investit. Cultura nu ţine cont, in primul rand, de piata economică - dacă dorim să lăsăm o zestre spirituală urmaşilor. Iar pe cei tineri, generaţiile ce vor veni , trebuie să îi instruim să gândească la fel.
Cultura nu trebuie privită ca o cenuşereasă a P.I.B. - ului . În cultură nu se economiseşte, ci se consumă. Imaginaţi-vă ce s-ar fi întâmplat dacă familia Medici, Sforza , Francis I, Henric al VIII-lea, în ciuda luptelor politice interne, nu i-ar fi protejat, încurajat şi plătit pe Michelangelo, Leonardo Da Vinci, Holbein. Sau pe Galilei - de la ale cărui descoperiri esentiale se împlinesc anul acesta 400 de ani . În ciuda vicisitudinilor politice şi economice (întreţinerea unor armate permanente, dotate şi înzestrate, armate de mercenari) nu am fi putut admira astăzi Cina cea de taină, Pieta sau alte minuni culturale.
Desigur că şi istoria noastră păstrează la loc de cinste amintirea lui Stefan cel Mare, Vasile Lupu, Constantin Brâncoveanu, nu numai pentru remarcabilele fapte de arme, cât şi pentru dimensiunea culturală ce au lasat-o moştenire (dantelăriile în piatră ale bisericii Trei Ierarhi din Iaşi, mânăstiriile din nordul Moldovei, toate ansamblurile aritecturale clădite în stilul brâncovenesc). Folosesc aceste câteva exemple pentru a sublinia importanţa actului cultural şi spiritual care a făcut parte dintr-o preocupare permanentă, dincolo de bătălia politică permanenta. Doar astfel putem admira astăzi capodoperele de arhitectură, ţesătură, arte decorative (argintării), manuscrise , picturi sau hărţi.
Istoria a conservat, deşi cartografia nu a fost nicodată punctul nostru forte, hărţi de mare valoare, exemplare unice, executate manual, desenate de Dimitrie Cantemir (Harta Moldovei, din care un exemplar este la Biblioteca Naţională din Paris, altul, datat, la British Museum), Stolnicul Constantin Cantacuzino (harta Ţării Româneşti, aflată la British Museum; de asemenea, mai există o copie manuscris colorată, executată în anul 1707 - descoperită de Profesorul Ion Ciortan, muzeograf la Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi, specialist în hărţi şi manuscrise -, exemplar care se regăseşte la Biblioteca Naţională din Viena), piese rare şi valoroase tocmai datorită caracterului lor unic.
Fără a avea vocaţia marilor călători - precum alte popoare, nu pot sa nu amintesc numele spătarului Milescu - care întreprinde un vast periplu în China şi înapoi, într-o vreme când depăşirea urbei natale reprezenta o aventură.
Timpurile mai noi ne fac să ne mândrim cu expediţia antarctică a lui Emil Racoviţă. La fel şi cu Iulius Popper, care cartografiază pentru prima dată Ţara-de-Foc, tipărind cu acest prilej şi cel dintâi timbru particular din lume.
Rodul unui efort de peste 30 de ani de pasiune neîntrerupta şi de căutări, piesele constituite astăzi aici, într-un patrimoniu muzeografic deschis şi oferit publicului, adună mărturii cartografice de mare valoare documentară, istorică şi, nu în ultimul rand, artistică, surprinzând toate marile momente din trecutul manufacturării hărţilor: Ptolemeus, Mercator, Hondius, Blaeu, Sanson, Lotter, Seutteri etc.
Dorinţa de a afla ce este dincolo, de a explora necunoscutul şi a-l consemna apoi, ma îndreptăţeşte să consider că harta nu interesează doar elitele. Ea ţine de impulsul profund al fiinţei omeneşti de a şti. De a afla, de a cunoaşte adevărul, de a ajunge acolo unde nimeni nu a ajuns vreodată, de a-şi forţa propriile limite. Harta merge mână în mână cu aventura cunoaşterii şi este un element definitoriu al civilizaţiei umane, al clipelor de graţie, dar şi al marilor tragedii. A exista pe o hartă înseamnă bucuria şi mândria identităţii, cursul firesc al naşterii, existenţei şi afirmării unei naţiuni. Şi nimic nu defineşte mai dramatic o catastrofă naturală sau ororile războiului aşa cum face sintagma ” a şterge de pe hartă”. După cum a nu figura pe nici o hartă este echivalentul enigmei, al marilor întrebări, al misterelor, dar şi al provocărilor.
De la primele semne de orientare din neolitic şi până la internetul vremurilor noastre, verbul a şti se conjugă şi prin hartă, în micro şi macro cosmos. Fiecare hartă exprimă triumful îndrăznelii spiritului omenesc în efortul său de a afla adevărul despre sine şi despre lume. Hărţile sunt mărturia descoperirilor omului, dintre care unele pur si simplu schimbă cursul istoriei şi devin marele boom. Să ne gândim numai la descoperirea Americii şi la întocmirea hărţilor spre şi despre lumea nouă. Hărţile vechi înseamnă experienţe anterioare dobândite şi împrăştiate, care includ şi coordonata temporală prin care regăsim ce am pierdut. Specialiştii spun că harta lui Piri Re’is (ultima copiere în 1513) a folosit trigonometria sferoidă pentru a stabili corect coordonatele longitudinale, un proces “descoperit” abia în secolul al XVIII-lea. O hartă a lui Oronteus Finaeus (1531) dă nu numai coordonate corecte sub gheaţă ale nedescoperitei Antarctici ci şi locaţia Polului Sud. Harta Buache (1754) arată continentul antarctic fără gheaţă, împărţit în două mari insule, fapt demonstrat abia în 1958, iar Harta Lumii King Jaime arată Sahara nu ca un deşert, ci ca un pământ fertil acoperit de păduri şi lacuri care au existat cândva, înaintea istoriei scrise. Dorinţa noastre este de a afla ce este dincolo, de a explora necunoscutul şi de a-l consemna apoi, de a sfida umbra gnoseologică. Harta se asimilează ideii de cosmos, de ordine, opus haosului, întotdeauna arătând drumul pe care nu te rătăceşti. Pentru că oricât de departe am călători, oricât de departe am ajunge, întotdeauna ne gândim la întoarcerea acasă. Şi, pentru orice călător, ţara sa este Ithaca lui Ulisse, universul său, lumea sa, singura în care regăseşte căldura căminului, dragostea familiei, pe cei asemenea lui, unde este fericit. Nu întâmplător se întocmesc atâtea hărţi astrologice, energetice, ale evenimentelor, stelare sau digitale. Toate au acelaşi scop, să ghideze navighaţia sigură. Pe pământ, în aer, pe mare, în timp… sau pe Internet. Ce ştim şi ce am învăţat despre hărţi ne face să credem că acest Muzeu va fi un pariu câştigat cu trecerea timpului. Valoarea sa isi va dovedi sensul nu numai prin unicitatea exponatelor, dar şi prin activarea acestui cadru viu, în care generaţiile tinere, dar şi cei ce şi-au păstrat tinereţea gândirii, vor trăi povestea fără sfârşit a aventurii cunoaşterii.
Locul României în spaţiu şi timp, în raport cu lumea, poate şi trebuie să ne arate cine suntem. Doar harta poate exprima transformările unui stat, geometria sa variabilă ca teritoriu în evoluţia istorică.
Unele ţări din Europa şi din lume, cu tradiţie în acest domeniu, nu au un astfel de muzeu. Sunt, de aceea, convins că muzeul nostru va deschide noi perspective şi, cu siguranţă se va îmbogăţi cu noi exponate de valoare ale culturii românesti şi universale.
În epoca în care hărţile au devenit aproape omniprezente, raţiunea ne îndeamnă să le apreciem la adevărata lor valoare. Pentru că harta, deşi un vehicul esenţial în orientare, îşi pierde radical din valoare atunci când folosirea sa este lipsită de o busolă, de un cadru al înţelegerii. De la hărţile lui Anaximandru şi Ptolemeu pâna la Google Maps sau GPS, cheia înţelegerii unei hărţi a fost întotdeauna interesul şi înţelepciunea cititorului. Pentru guvernare, harta a fost întotdeauna ceva mai puţin utilă decât busola. Reuşita politică nu poate fi măsurată în conformism, ci în iniţiative inteligente. Mai ales in timpuri de criza, o busolă a înţelepciunii este necesara pentru a arata directia cea buna.
Am participat ieri, la sediul Muzeului National al Hartilor, la Simpozionul international “Spatiul romanesc in cartografia europeana” la care au participat numerosi specialisti in domeniu. Simpozionul a fost organizat sub egida Muzeului din Bucuresti si a membrilor Cercului international al colectionarilor de harti din Bruxelles ( Brussels International Map Collector’s Circle - BIMMC - una dintre cele mai importante asociatii europene a colectionarilor de harti).
Iata textul pe care l-am pregatit cu acest prilej :
Dacă există ceva ce miile de ani de existenţă a hărţilor ne-a demonstrat, este faptul că nu ştim tot ce am vrea să ştim. Nu ştim astăzi sensul vieţii, la fel cum vechile triburi nu ştiau exact ce se află în spatele munţilor. Nu ştim mare lucru despre cum funcţionează creierul uman, la fel cum Marco Polo nu ştia cel mai scurt drum către Indii. Nu ştim cum să reparăm efectele crizei, la fel cum marinarii nu ştiau încotro s-o apuce pe vremurile de furtună. Dar, cu excepţia unora din ultima categorie, oamenii au încercat să afle. Au încercat să caute răspunsul întrebărilor pe care le-au avut şi au împins puţin mai departe limitele cunoaşterii lor. S-au ridicat la drum, fără a avea idee ce urmează, dar mânaţi de nevoia de a reuşi. Iar fructele reuşitelor repurtate de către ei sunt aceste hărţi. D
Jorge Luis Borges este autorul unui paragraf-nuvelă, despre o hartă pe care oamenii pasionaţi de cartografie au făcut-o la dimensiuni naturale. O hartă în care fiecare punct desenat coincidea cu punctul reprezentat. Urmaşii lor, neînţelegându-i sensul, au abandonat îngrijirea hărţii, care a fost degradată de soare şi vant, transformându-se într-o relicvă ocupată numai de cerşetori şi animale. Cred că morala acestei scrieri este tocmai faptul că oamenii sunt ceea ce creează şi protejează prin acţiunile lor. Dacă reuşitele lor pot fi aşezate sub lupa timpului, atunci timpul le va judeca. Dar asta nu îi absolvă de responsabilitate pe oameni. Chiar dacă harta în dimensiuni naturale era sensul întregii populaţii, abandonarea ei are un singur vinovat major şi foarte foarte mulţi acoliţi, care l-au sprijinit prin tăcere.
Hărţile zilelor noastre sunt ceva mai puţin metaforice şi, din fericire, responsabilitatea oamenilor care ţin cu adevărat la ele. Din păcate, harta naturală a României nu a avut acelaşi fel de noroc.
Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi a fost inaugurat în anul 2003 şi a constituit o mare provocare. Spun inaugurat pentru că ceea ce poate fi admirat astăzi pe simeze - hărţi vechi, gravuri originale, vedute sau tablouri - a început cu mult timp în urmă şi reprezintă parte din rodul unei atente şi migăloase munci de colecţionar, desfăşurate pe parcursul a peste 30 de ani, în care s-a răscolit praful din multe anticariate din ţară şi din strainătate; este rodul a nenumărate discuţii purtate cu specialişti în cartografie, istorie sau colecţionari pasionaţi de acest tip de reprezentare artistică. În tot acest timp am colecţionat mai mult de 900 de hărţi vechi, fie gravate în metal, fie în lemn. Toate acestea au fost donate Ministerului Culturii încă din anul 2002, găsindu-şi locul firesc la Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi - unic în România şi, printre puţinele din Europa; probabil urmăm după Muzeul Mercator din St. Niklas, Belgia şi marea colecţie de hărţi a Vaticanului, cu care, evident, nu se poate compara nimeni.
Dacă vreţi, ca o recunoaştere europeană a celor afirmate mai devreme, anul trecut Forumul European al Muzeelor (EMYA), aflat sub auspiciile Consiliului Europei şi al reginei Fabiola a Belgiei, a nominalizat Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi din Bucureşti pentru premiul acordat celor mai bune muzee din Europa.
Aş putea să uit poziţiile adverse faţă de muzeu, foarte active, la sfârşitul anului 2004 şi pe parcursul anului 2005 în mass-media. Fireşte, îmi erau adresate personal, dar am mers mai departe.
Recent, în litigiul desfăşurat la Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga: România vs Ucraina, privind delimitarea platoului continental al Insulei Şerpilor, printre sutele de documente prezentate de România, primele 6 poziţii (de la 1 la 6) au fost hărţi aflate în patrimoniul Muzeului Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi.
Iata deci că sunt bune la ceva şi hărţile. Am spus şi cu alt prilej, că hărţile sunt destinate învingătorilor, în plus este încă o confirmare a caracterului cadastral pe care harta îl include încă de la începuturile ei. De la primele manifestări cartografice cunoscute (Harta Babilonului - un bloc de piatră sculptat, aflat astăzi la Metropolitan Museum din New York; mozaicul reprezentând harta Ierusalimului, astăzi la Gottingen University), de la arhaicele gravuri în lemn - xilogravuri, ale lui Lorenz Fries, Sebastian Münster, Waldesemmüler, Dürer şi, trecând la elaboratele gravurile în metal cu minunate cartuşe - compoziţii în miniatură ce aduc un element artistic deosebit, demn de admirat şi, care dă farmec vechilor atlase indiferent cărei şcoli cartografice aparţin, fie secolului de aur al cartografiei olandeze (Mercator, Ortelius), fie germane (Dürer, Münster, Lorenz Fries, Waldesemmüler), franceze, italiane.
Harta răspunde unei străvechi necesităţi umane, aceea de a ne localiza în spaţiu - de a ne defini locul ocupat, de aici până aici sunt eu, îmi aparţine; în rest sunt vecini, prieteni sau duşmani.
De aceea harta are o dimensiune de potenţialitate, fie că vorbim de individ, familie sau naţiune. Ea va arăta întotdeauna ce am fost, ce suntem şi/sau am putea deveni la un moment dat.
Aşa se face că tot ceea ce am colecţionat - şi sunt prezente aici, în muzeu - sunt hărţi care înfăţişează, tematic vorbind, reprezentarea spaţiului românesc în cartografia europeană.
Mai există alte 200 de hărţi pe care am vrut să le donez Muzeului. Dar, ceea ce părea un spaţiu generos iniţial, s-a dovedit a fi insuficient pentru numărul hărţilor expuse, in conditiile in care mai exista incă 150 de harti valoroase în depozitul muzeului . Aşa că am hotărât înfiinţarea unui alt muzeu al hărţilor, într-o localitate aflata pe Valea Prahovei - într-un cadru natural deosebit de pitoresc şi, nu în ultimul rând, situat într-un context muzeografic local deloc de neglijat: Muzeele Grigorescu si Haşdeu din Câmpina, Muzeul Cinegetic de la Posada, Muzeul Peleş din Sinaia.
În anul 2004, când muzeul împlinea deja un an de existenţă, exemplul donaţiilor a prins rădăcini, dacă se poate spune aşa. Patrimoniul muzeului Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi s-a îmbogăţit cu “globul pământesc” oferit de Preşedintele Franţei, François Mitterand preşedintelui României, Ion Iliescu. Acesta, la rândul său, l-a donat Muzeului Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi. De asemenea, încă 35 de hărţi au fost donate de Banca Comercială Română şi alte 25 de exemplare donate de către persoane private .
Este o certitudine că spaţiul care adăposteşte această colecţie a devenit insuficient. Există 3 proiecte de extindere spre curtea interioară a muzeului. Nu aş dori să folosesc trecutul când mă refer la acest proiect. Cândva, în anul 2004, Banca Comercială Română şi-a manifestat disponibilitatea de a sponsoriza lucrările de extindere a Muzeului. Va trebui, probabil, să aşteptăm vremuri mai optimiste din punct de vedere financiar pentru cultură şi artă.
Orice investiţie în cultură şi artă este o investiţie pe termen lung. Aceasta nu produce imediat. Roadele vor fi culese peste 10-50-100 de ani. De fapt, o astfel de investiţie este destinată întodeauna generaţiilor viitoare. Dacă, la trecerea noastră temporară şi efemeră în spaţiu şi timp, vom adăuga fiecare câte o cărămidă acestui edificiu abstract şi complex - care este cultura, cu siguranţă peste 100 sau 1000 de ani vom avea propriile noastre “catedrale culturale”.
Să fim bine înţeleşi, până când cultura ajunge să “producă”, până la evaluarea unor lucrări de Brâncuşi, Brauner dar poate si Grigorescu (si alti mari artisti romani) la milioane de euro sau dolari, în ea trebuie investit. Cultura nu ţine cont, in primul rand, de piata economică - dacă dorim să lăsăm o zestre spirituală urmaşilor. Iar pe cei tineri, generaţiile ce vor veni , trebuie să îi instruim să gândească la fel.
Cultura nu trebuie privită ca o cenuşereasă a P.I.B. - ului . În cultură nu se economiseşte, ci se consumă. Imaginaţi-vă ce s-ar fi întâmplat dacă familia Medici, Sforza , Francis I, Henric al VIII-lea, în ciuda luptelor politice interne, nu i-ar fi protejat, încurajat şi plătit pe Michelangelo, Leonardo Da Vinci, Holbein. Sau pe Galilei - de la ale cărui descoperiri esentiale se împlinesc anul acesta 400 de ani . În ciuda vicisitudinilor politice şi economice (întreţinerea unor armate permanente, dotate şi înzestrate, armate de mercenari) nu am fi putut admira astăzi Cina cea de taină, Pieta sau alte minuni culturale.
Desigur că şi istoria noastră păstrează la loc de cinste amintirea lui Stefan cel Mare, Vasile Lupu, Constantin Brâncoveanu, nu numai pentru remarcabilele fapte de arme, cât şi pentru dimensiunea culturală ce au lasat-o moştenire (dantelăriile în piatră ale bisericii Trei Ierarhi din Iaşi, mânăstiriile din nordul Moldovei, toate ansamblurile aritecturale clădite în stilul brâncovenesc). Folosesc aceste câteva exemple pentru a sublinia importanţa actului cultural şi spiritual care a făcut parte dintr-o preocupare permanentă, dincolo de bătălia politică permanenta. Doar astfel putem admira astăzi capodoperele de arhitectură, ţesătură, arte decorative (argintării), manuscrise , picturi sau hărţi.
Istoria a conservat, deşi cartografia nu a fost nicodată punctul nostru forte, hărţi de mare valoare, exemplare unice, executate manual, desenate de Dimitrie Cantemir (Harta Moldovei, din care un exemplar este la Biblioteca Naţională din Paris, altul, datat, la British Museum), Stolnicul Constantin Cantacuzino (harta Ţării Româneşti, aflată la British Museum; de asemenea, mai există o copie manuscris colorată, executată în anul 1707 - descoperită de Profesorul Ion Ciortan, muzeograf la Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi, specialist în hărţi şi manuscrise -, exemplar care se regăseşte la Biblioteca Naţională din Viena), piese rare şi valoroase tocmai datorită caracterului lor unic.
Fără a avea vocaţia marilor călători - precum alte popoare, nu pot sa nu amintesc numele spătarului Milescu - care întreprinde un vast periplu în China şi înapoi, într-o vreme când depăşirea urbei natale reprezenta o aventură.
Timpurile mai noi ne fac să ne mândrim cu expediţia antarctică a lui Emil Racoviţă. La fel şi cu Iulius Popper, care cartografiază pentru prima dată Ţara-de-Foc, tipărind cu acest prilej şi cel dintâi timbru particular din lume.
Rodul unui efort de peste 30 de ani de pasiune neîntrerupta şi de căutări, piesele constituite astăzi aici, într-un patrimoniu muzeografic deschis şi oferit publicului, adună mărturii cartografice de mare valoare documentară, istorică şi, nu în ultimul rand, artistică, surprinzând toate marile momente din trecutul manufacturării hărţilor: Ptolemeus, Mercator, Hondius, Blaeu, Sanson, Lotter, Seutteri etc.
Dorinţa de a afla ce este dincolo, de a explora necunoscutul şi a-l consemna apoi, ma îndreptăţeşte să consider că harta nu interesează doar elitele. Ea ţine de impulsul profund al fiinţei omeneşti de a şti. De a afla, de a cunoaşte adevărul, de a ajunge acolo unde nimeni nu a ajuns vreodată, de a-şi forţa propriile limite. Harta merge mână în mână cu aventura cunoaşterii şi este un element definitoriu al civilizaţiei umane, al clipelor de graţie, dar şi al marilor tragedii. A exista pe o hartă înseamnă bucuria şi mândria identităţii, cursul firesc al naşterii, existenţei şi afirmării unei naţiuni. Şi nimic nu defineşte mai dramatic o catastrofă naturală sau ororile războiului aşa cum face sintagma ” a şterge de pe hartă”. După cum a nu figura pe nici o hartă este echivalentul enigmei, al marilor întrebări, al misterelor, dar şi al provocărilor.
De la primele semne de orientare din neolitic şi până la internetul vremurilor noastre, verbul a şti se conjugă şi prin hartă, în micro şi macro cosmos. Fiecare hartă exprimă triumful îndrăznelii spiritului omenesc în efortul său de a afla adevărul despre sine şi despre lume. Hărţile sunt mărturia descoperirilor omului, dintre care unele pur si simplu schimbă cursul istoriei şi devin marele boom. Să ne gândim numai la descoperirea Americii şi la întocmirea hărţilor spre şi despre lumea nouă. Hărţile vechi înseamnă experienţe anterioare dobândite şi împrăştiate, care includ şi coordonata temporală prin care regăsim ce am pierdut. Specialiştii spun că harta lui Piri Re’is (ultima copiere în 1513) a folosit trigonometria sferoidă pentru a stabili corect coordonatele longitudinale, un proces “descoperit” abia în secolul al XVIII-lea. O hartă a lui Oronteus Finaeus (1531) dă nu numai coordonate corecte sub gheaţă ale nedescoperitei Antarctici ci şi locaţia Polului Sud. Harta Buache (1754) arată continentul antarctic fără gheaţă, împărţit în două mari insule, fapt demonstrat abia în 1958, iar Harta Lumii King Jaime arată Sahara nu ca un deşert, ci ca un pământ fertil acoperit de păduri şi lacuri care au existat cândva, înaintea istoriei scrise. Dorinţa noastre este de a afla ce este dincolo, de a explora necunoscutul şi de a-l consemna apoi, de a sfida umbra gnoseologică. Harta se asimilează ideii de cosmos, de ordine, opus haosului, întotdeauna arătând drumul pe care nu te rătăceşti. Pentru că oricât de departe am călători, oricât de departe am ajunge, întotdeauna ne gândim la întoarcerea acasă. Şi, pentru orice călător, ţara sa este Ithaca lui Ulisse, universul său, lumea sa, singura în care regăseşte căldura căminului, dragostea familiei, pe cei asemenea lui, unde este fericit. Nu întâmplător se întocmesc atâtea hărţi astrologice, energetice, ale evenimentelor, stelare sau digitale. Toate au acelaşi scop, să ghideze navighaţia sigură. Pe pământ, în aer, pe mare, în timp… sau pe Internet. Ce ştim şi ce am învăţat despre hărţi ne face să credem că acest Muzeu va fi un pariu câştigat cu trecerea timpului. Valoarea sa isi va dovedi sensul nu numai prin unicitatea exponatelor, dar şi prin activarea acestui cadru viu, în care generaţiile tinere, dar şi cei ce şi-au păstrat tinereţea gândirii, vor trăi povestea fără sfârşit a aventurii cunoaşterii.
Locul României în spaţiu şi timp, în raport cu lumea, poate şi trebuie să ne arate cine suntem. Doar harta poate exprima transformările unui stat, geometria sa variabilă ca teritoriu în evoluţia istorică.
Unele ţări din Europa şi din lume, cu tradiţie în acest domeniu, nu au un astfel de muzeu. Sunt, de aceea, convins că muzeul nostru va deschide noi perspective şi, cu siguranţă se va îmbogăţi cu noi exponate de valoare ale culturii românesti şi universale.
În epoca în care hărţile au devenit aproape omniprezente, raţiunea ne îndeamnă să le apreciem la adevărata lor valoare. Pentru că harta, deşi un vehicul esenţial în orientare, îşi pierde radical din valoare atunci când folosirea sa este lipsită de o busolă, de un cadru al înţelegerii. De la hărţile lui Anaximandru şi Ptolemeu pâna la Google Maps sau GPS, cheia înţelegerii unei hărţi a fost întotdeauna interesul şi înţelepciunea cititorului. Pentru guvernare, harta a fost întotdeauna ceva mai puţin utilă decât busola. Reuşita politică nu poate fi măsurată în conformism, ci în iniţiative inteligente. Mai ales in timpuri de criza, o busolă a înţelepciunii este necesara pentru a arata directia cea buna.
sâmbătă, 7 martie 2009
VICTORIE ! ! !
Romania-Rusia meci de tenis la dublu castigat de echipa Romnaiei intr-un meci extraordinar de NOU!
Astazi am vazut o echipa a Romaniei extrem de curajoasa , extrem de stabila psihic si extraordinar de motivata. Mult curaj , multa determinare, ceva nou.
Sunt mahnit de faptul ca nu mai exista jucatori de tenis in tara aceasta inafara de Hanescu si Pavel, ei bine astazi am vazut ca mai exista si altii si nu numai ca sunt mai buni decat Hanescu si Pavel , pentru ca ei sunt niste panarame de jucatori care ne-au facut de ras dealungul timpului oriunde au jucat indiferent de nivelul si natura competitiei,dar am vazut ceva cu adevarat valoros si am vazut ca se poate sa invingem, am vazut ca existam si avem resurse in acest sport,.
Nu stiu daca asta se datoreaza noii conduceri de la federatia de tenis , insa ceea ce este important este faptul ca imi pierdusem speranta ca mai pot vedea jucatori romani de tenis care sa intre in competitii prin europa si sa ne faca mandrii ca suntem romani , sa se vada ca avem valoare sa se vada ca izvorul talentelor in tenis in Romania nu sa oprit la Nastase si Tiriac si indiferent ca este vorba de o competitie ce ne priveste ca natiune, indiferent ca este o competitie individuala a jucatorului de tenis, ne putem mandri cu acesta si putem sa speram ca am mai castigat in lume inca un ambasador, de fapt sa ne mandrim ca am recastigat acest minunat ambasador din lumea sportului si anume cel din tenis, de la ultimii care au avut si inca o mai au intr-o oarecare masura Nastase si Tiriac.
Bravo baieti, va tin pumnii in continuare, vreau sa va vad de acum incolo asa cum ati aratat astazi si sper ca Romania sa mai gaseasca inca cateva talente asa cum sunteti voi.
AFARA HANESCU , AFARA PAVEL.
Astazi am vazut o echipa a Romaniei extrem de curajoasa , extrem de stabila psihic si extraordinar de motivata. Mult curaj , multa determinare, ceva nou.
Sunt mahnit de faptul ca nu mai exista jucatori de tenis in tara aceasta inafara de Hanescu si Pavel, ei bine astazi am vazut ca mai exista si altii si nu numai ca sunt mai buni decat Hanescu si Pavel , pentru ca ei sunt niste panarame de jucatori care ne-au facut de ras dealungul timpului oriunde au jucat indiferent de nivelul si natura competitiei,dar am vazut ceva cu adevarat valoros si am vazut ca se poate sa invingem, am vazut ca existam si avem resurse in acest sport,.
Nu stiu daca asta se datoreaza noii conduceri de la federatia de tenis , insa ceea ce este important este faptul ca imi pierdusem speranta ca mai pot vedea jucatori romani de tenis care sa intre in competitii prin europa si sa ne faca mandrii ca suntem romani , sa se vada ca avem valoare sa se vada ca izvorul talentelor in tenis in Romania nu sa oprit la Nastase si Tiriac si indiferent ca este vorba de o competitie ce ne priveste ca natiune, indiferent ca este o competitie individuala a jucatorului de tenis, ne putem mandri cu acesta si putem sa speram ca am mai castigat in lume inca un ambasador, de fapt sa ne mandrim ca am recastigat acest minunat ambasador din lumea sportului si anume cel din tenis, de la ultimii care au avut si inca o mai au intr-o oarecare masura Nastase si Tiriac.
Bravo baieti, va tin pumnii in continuare, vreau sa va vad de acum incolo asa cum ati aratat astazi si sper ca Romania sa mai gaseasca inca cateva talente asa cum sunteti voi.
AFARA HANESCU , AFARA PAVEL.
joi, 5 martie 2009
Interventia d-lui Adrian Nastase in Camera Deputatilor,4 Martie 2009
Doamnelor şi domnilor deputaţi,
Stimaţi colegi,
Mă aflu astăzi în faţa dumneavoastră pentru a vă vorbi de dosare. Nu de dosare energetice, nu de dosare geostrategice, nu de mari proiecte pentru viitor.
Ei bine, este vorba, din păcate, de aceleaşi compilaţii cu acuzaţii nefondate, lansate din laboratoarele DNA şi, aşa cum ştiţi, DNA-ul a trimis Parlamentului o cerere de aprobare a începerii urmăririi penale împotriva mea în două cauze. Ambele fuseseră anterior examinate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. La acea dată, domnul Morar nu ceruse aprobarea Parlamentului şi, pentru că actele i-au fost declarate nule de 24 de judecători de la Curtea Supremă, el încearcă să acopere acum ilegalităţile pe care le face de patru ani.
Cu puţine zile în urmă, la Palatul Cotroceni, Traian Băsescu impunea celor mai înalţi reprezentanţi ai puterilor Statului din Parlamentul, Curtea Constituţională, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul General să fie rezolvat cazul Năstase întocmai şi la timp. sigur, indicaţii de acest gen exced cadrul democratic şi constituţional, dar cine să judece acest lucru, mai ales cine să acuze, când toţi reprezentanţii Statului stăteau în poziţie de drepţi.
Cu acelaşi prilej, a spus celor prezenţi că a văzut probe din dosarele mele şi că ştie ce este în ele. Cu asemenea garanţii, eu cred că nici nu mai era nevoie de votul de astăzi al Parlamentului sau de pronunţarea instanţelor.
O să vă rog acum să-mi permiteţi să încalc uzanţele şi să încep cu finalul discursului meu.
Vă voi solicita, doamnelor şi domnilor deputaţi, să ignoraţi prevederile Constituţiei şi să acceptaţi cererea procurorilor de a permite începerea urmăririi penale, în aşa fel încât, în final, Justiţia să se pronunţe.
De fapt, ştiu şi ştiţi şi dumneavoastră că dosarele vor trimise înapoi domnului Morar, care le va trimite în instanţă când şi dacă va avea nevoie Traian Băsescu. Dar probabil că acesta este doar un amănunt.
Sunt conştient că, făcând acest lucru, le cer multora dintre dumneavoastră să acţioneze împotriva propriilor convingeri. Până acum, urmând prevederile legale, mulţi dintre dumneavoastră aţi votat împotriva cererilor nefundamentate ale DNA.
Dacă am discuta doar despre lege, acesta ar fi probabil votul cel mai firesc şi acum, aici, în plen.
Ştiu că argumentele juridice par complicate, greoaie. Din acest motiv nici nu voi apela astăzi la argumente juridice, pentru că în fapt aceste dosare sunt politice. Ar fi trebuit, spre exemplu, să comentez afirmaţiile domnului deputat Călian, care fundamenta această cerere şi votul de astăzi pe art. 72 din Constituţie, care se referă la cu totul altceva - este vorba de imunitatea parlamentarilor şi de eventuale fapte penale ale deputaţilor, respectiv senatorilor - pe când aici, discutăm, de fapt, de o altă instituţie, instituţia răspunderii ministeriale, reglementată în Constituţie prin art. 109 şi care are ca sediu de materie, pentru discuţia noastră de astăzi, alin. (2).
De aceea, nici Statutul deputatului şi senatorului nu este revelant în această discuţie, pentru că acolo nu sunt prevăzute reguli referitoare al răspunderea ministerială şi nici art. 192 din Regulament, care preia, de fapt, regulile din art. 72. Dar acestea sunt chestiuni strict tehnice, juridice, care nu au niciun fel de importanţă, cum n-au avut importanţă, de fapt, nici prevederile constituţionale sau legale sau regulamentare în această discuţie.
Aşadar, nu voi vorbi despre prevederile Constituţiei sau ale legilor, ci de nevoia unui semnal politic, iar acest semnal politic trebuie dat.
Vreau să subliniez foarte clar că nu eu am tărăgănat luarea unei decizii în Parlament.
De altfel, după cum ştiţi, o altă creaţie a DNA, dosarul despre pixurile şi brichetele din campania electorală din 2004 a ajuns în faţa instanţei abia acum, după patru ani, deşi nu s-a cerut acordul Parlamentului, care - fie vorba între noi - ar fi fost necesar.
Acest dosar este încă o dovadă că nu s-a dorit clarificarea acuzaţiilor ce mi se aduc. S-a întâmplat ceva cu acest dosar? Există vreo evoluţie? S-a demonstrat cumva vreo vinovăţie a mea? Nu. Fiindcă în acele dosare nu există nimic. Doar 972 de martori propuşi de DNA, ce vor trebui audiaţi în următorul deceniu, probabil în ordinea vârstei, pentru a asigura posibilitatea ca, în acest lung interval de timp, fiecare dintre ei să se poată prezenta în faţa instanţei.
De fapt, cui îi este cu adevărat frică de clarificarea acuzaţiilor? Cu siguranţă nu mie.
Există însă oameni în România care au câştigat voturi şi putere promiţând că vor impune în ţară legea şi ordinea. Din păcate, în acest moment, ţara este în dezordine şi în fărădelegi mai mari ca oricând. Acestor oameni le este frică. Le este frică pentru că, dacă nu ar exista subiecte artificiale, precum dosarele mele şi, ocazional, spionii detonaţi la comandă, lumea s-ar uita mai atent la neîmplinirile lor, la gargara permanentă, la promisiunile lipsite de suport.
Cerându-vă să adoptaţi această conduită, sunt conştient că, într-o anumită măsură, eu însumi încalc legea sau îndemn la încălcarea ei.
A venit însă momentul în care nu mai vreau să fiu şi nu mai vreau să ofer, de fapt, combustibil demagogiei întreţinute de Traian Băsescu şi de corul său antic de lăudători.
Suntem în al cincilea an în care Traian Băsescu este preşedinte şi vedem cum mereu dă vina pe altcineva pentru ce se întâmplă în ţara pe care o conduce.
Ani de zile, eu am fost prezentat românilor drept principal motiv al lipsei de performanţă din mandatul său.
La alegerile parlamentare, Traian Băsescu nu şi-a asumat nimic din starea în care se află ţara. Mai mult, chiar colegii mei din PSD au acceptat să-şi asume responsabilitatea să rezolve o bună parte din problemele pe care Băsescu le-a produs ţării în ultimii ani.
Ştiu că sunt idealist, dar sper ca măcar la alegerile prezidenţiale să se poată discuta, în aceste condiţii, despre rolul pe care l-a avut Traian Băsescu în stagnarea şi involuţia ultimilor ani în România.
S-a vorbit până la saţietate despre faptul că aceste dosare sunt piatra de hotar dintre România săracă şi subdezvoltată şi cea bogată şi modernă. S-a spus că de soluţionarea lor depind integrarea europeană a ţării, oprirea monitorizărilor, imaginea ţării şi a fiecărui român în parte, reforma clasei politice şi multe alte enormităţi.
Oamenilor li s-a oferit un discurs halucinant. Despre cum lipsa de performanţă şi de eficienţă din România sunt rezultatul blocajului luptei anticorupţie în dosarele mele. A fost un joc în care oficiali şi neoficiali români au implicat şi Comisia Europeană.
Aşa este politica! Vor spune mulţi.
Aşa este un anumit tip de politică; voi răspunde eu. Pentru că poate să existe, în opinia mea, şi o altă politică, aşezată nu între copertele dosarelor fabricate despre mine sau despre alţii.
O politică aşezată cu faţa spre realitate. Iar realitatea, stimaţi colegi, este din ce în ce mai înfricoşătoare. Şi nu mă refer doar la criza economică; măcar despre ea, ştim sigur că e un fenomen de care noi, românii, nu suntem direct răspunzători, chiar dacă suntem obligaţi să-i suferim consecinţele multă vreme de acum înainte.
Dar, spre deosebire de majoritatea statelor occidentale, care înfruntă criza cu instituţii solide, bazate pe tradiţii şi pe reguli clare şi respectate, România intră în această nenorocire având o foarte serioasă criză de sistem şi de atitudine. O criză care, spre deosebire de toate jocurile de imagine, construite cu migală în aceşti ani, produce efecte palpabile, directe şi dureroase pentru majoritatea românilor ce intră în contact cu ea.
Instituţiile noastre au tradiţii rele. Sunt slăbite. Se bazează pe reguli ceţoase şi mereu negociabile. Descentralizarea, începută cu ani în urmă, se transformă într-o feudalizare care scapă de sub controlul oricui.
Reformele, începute în urmă cu câţiva ani, s-au blocat după intrarea în Europa, fiindcă ele nu sunt nici simpatice şi nici aducătoare de voturi pe termen scurt. Modernizarea sistemului, proces în plină desfăşurare la începutul anilor 2000, s-a transformat dintr-o acţiune politică într-una de imagine.
Preşedintele Băsescu ne-a arătat cum se face politica televizată: cum se recuperează jurnaliştii răpiţi, cum se conduce fără atribuţii constituţionale Guvernul, cum se dau ordine procurorilor şi cum se fac glume proaste, cum se trăieşte şi cum se dansează la televizor. Problema cu acest stil de politică este că, deşi aduce voturi, el nu rezolvă niciodată nimic.
Dacă, în perioada în care economia creştea, acest model de a conduce era amuzant şi inofensiv, acum el are o mare problemă: nu ajută pe nimeni.
România are probleme majore, grave. Criza economică face să scadă veniturile şi nivelul de trai, aduce înapoi FMI-ul, locurile de muncă sunt în pericol, oamenii chiar sunt omorâţi pe străzi, bătrânii chiar sunt batjocoriţi.
Pentru românii care ne-au votat, noi ne-am asumat acum guvernarea. Riscăm însă să plătim pentru probleme pe care nu noi le-am creat şi pe care nu vom avea puterea să le rezolvăm în actuala formulă.
Iar la final, când vom trage linie, vom vedea că Traian Băsescu va spune din nou, probabil începând de săptămâna viitoare de aici, din Parlament, că nu el este responsabil.
Din păcate însă reformele şi ieşirea din criză nu se mai pot face doar la televizor.
În acest timp, criza economică generează condiţiile pentru apariţia de noi dificultăţi în ţară. Microbii unui stat slab acum se dezvoltă odată cu germenii unor mişcări de extremă, reflectând dezorientarea tinerilor şi lipsa locurilor de muncă.
Primele simptome le vedem deja în cel mai violent început de ani de după 1989.
Ani de zile, în loc să ne ocupăm de problemele reale ale acestei ţări, am acceptat agenda pe care ne-a impus-o Traian Băsescu. Sistemul pe care el îl conduce este cel care a permis să apară pe străzi criminali, să vedem lupte de stradă între bande infractori, să se fure arme şi secrete din armată. De patru ani, criza de sistem din România s-a accentuat. Pentru că nu ne-am ocupat de ce trebuia. Pentru că ne-am ocupat de dosarele adversarilor politici.
Vă întreb însă, dragi colegi, cui i-a folosit toată această agitaţie?
Astăzi, România se află în plină epocă a dezordinii, dar principalul vinovat nu este nici criza, nici istoria, nici Adrian Năstase. Vinovatul este cel care o hrăneşte zi de zi, fiindcă dezordinea este singurul său proiect.
Acesta este nu doar un drum foarte periculos la vreme de criză economică. Acesta este şi un drum aproape clasic spre statul totalitar.
Când instituţiile menite să facă ordine sunt slabe şi dezordinea devine cronică, terorizând cetăţeanul, când clasa politică se luptă fraticid, apare imediat un om care spune cu lacrimi în ochi, desigur, că patria e în pericol şi care insistă pe ideea că soluţia înseamnă mai multă putere concentrată în aceleaşi mâni apte să facă ordine.
Chiar dacă pare că situaţia dosarelor mele mă priveşte doar pe mine, atunci când vorbim de aplicarea legii, niciodată nu este implicată doar o persoană. Niciodată nu vorbim doar despre cel în cauză, ci şi - sau mai ales, despre principiul în cauză.
Dacă personalizăm de fiecare dată, creăm precedente periculoase.
Aş vrea să vă întreb, stimaţi colegi, sunteţi mulţumiţi de felul în care s-a modificat Legea răspunderii ministeriale special pentru mine? De modificarea de ieri, în procedură de turbo urgenţă, a Regulamentului Camerei, astfel încât astăzi să se voteze mai confortabil?
Aveţi în Regulament numeroase exemple în care hotărârile Camerei se iau cu votul majorităţii tuturor deputaţilor, nu votul celor prezenţi. Este şi cazul alegerii, spre exemplu, a preşedintelui Camerei. Preşedinta Camerei a fost aleasă conform art. 21 alin. (2) pe o prevedere, care, în opinia Curţii, nu respectă un principiu constituţional.
Pentru votul de astăzi, special pentru mine, a fost modificată procedura prevăzută de Regulament, stabilindu-se o majoritate şi mai redusă: majoritatea deputaţilor prezenţi. Inutil să vă spun că hotărârea de desemnare de către Parlament a judecătorilor Curţii Constituţionale, cei care au interpretat Constituţia în acest sens, prevede (poate neconstituţional) „votul favorabil necesar al majorităţii din numărul total” şi nu din numărul parlamentarilor prezenţi. Un mic paradox pe care doresc să vi-l semnalez tocmai pentru a arăta farmecul acestor proceduri care au un obiectiv foarte bine stabilit, pe care sper că, în ordine, disciplinat, la timp, îl vom împlini împreună pentru a rezolva o problemă care, iată, de foarte multă vreme, stă pe agenda problemelor nerezolvate a preşedintelui Traian Băsescu.
M-au deranjat şi chemările la ordine ale unor colegi din Grupul pentru minorităţi, acuzaţi că nu au votat corespunzător la Comisia juridică şi îmi cer scuze pentru eventualele neplăceri pe care le-au avut.
Dragi colegi,
Până acum am preferat să insist pe aplicarea şi pe respectarea legii.
Am decis însă ca astăzi, să vă cer un vot diferit. De ce fac acest lucru? Din două motive.
Primul este dat de criza economică şi de dorinţa de a nu fi folosit cazul meu pentru a justifica lipsa de performanţă şi de eficienţă a guvernării.
Al doilea motiv ţine de noua relaţie dintre PSD şi PD-L, o relaţie care stă la baza funcţionării noului Guvern şi de care depinde trecerea cu bine a României prin acest an greu.
Nu vreau să se afirme că, prin aceste dosare, stau în calea unei coabitări armonioase între PSD şi PD-L.
Doamnelor şi domnilor deputaţi,
Acceptând cererea mea, corul antic al demagogiei va trebui să găsească alte teme. Domnul Băsescu va trebui, poate, să se ocupe şi de problemele reale ale ţării.
Personal, nu voi accepta să rămânem eu şi atâtea alte persoane din jurul meu, familie, prieteni, colaboratori, ţinte vii ale abuzurilor unei administraţii politice şi ale unui DNA devenit „Departamentul anti Năstase Adrian”.
Nu voi accepta să ne transformăm în exemple vii de intimidare şi ameninţare la adresa adversarilor politici sau în sperietori, că n-o să ne mai iubească Uniunea Europeană şi nu o să ne mai dea bani din acest motiv.
Ca om al dreptului, dar şi ca om politic sunt pregătit să lupt în continuare pentru a-mi afirma opiniile şi mai ales nevinovăţia, în ciuda hărţuielilor de tot felul, care vor fi folosite împotriva mea, de maşinăria condusă de la Cotroceni.
Sunt convins că toate aceste lucruri nu vor putea dura şi că cei răspunzători pentru ele, în final, vor plăti într-un fel sau altul.
Ca bun român, îmi doresc ca ţara să aibă măcar de acum înainte un preşedinte care să se preocupe de viaţa românilor loviţi de criză şi nu de fugărirea adversarilor politici.
Votul dumneavoastră poate echivala cu o revoluţie, îl poate elibera pe Traian Băsescu de obsesia dosarelor mele şi atunci, poate, vom avea şansa unui preşedinte mai bun. Acesta sau, mai probabil, următorul.
Şi acum, stimaţi colegi, în încheiere, am o rugăminte practică (că au fost diverse comentarii privind eventuale declaraţii de formă şi intenţii ascunse, negocieri de tot felul). Aş vrea să vă rog să-mi faceţi o favoare.
Chiar dacă nu aveţi niciun fel de element pentru a decide începerea urmăririi penale în ceea ce mă priveşte. Nu cred că aţi primit un raport din care să înţelegeţi despre ce este vorba. Cei care au făcut raportul nici măcar nu s-au uitat în dosarele respective. Nu ştiu care din probele din dosare sunt nule şi care, eventual, nu sunt nule.
Nu am fost audiat la comisie. Raportul vizează două cauze, care sunt complet diferite şi dumneavoastră veţi vota în bloc, în devălmăşie, începerea urmăririi penale pentru ambele, fără să faceţi o eventuală diferenţiere. Eu nu ştiu de ce nu s-a făcut o cerere generală, în care să se spună, să se voteze astăzi începerea urmării penale în orice dosare s-ar putea face de acum înainte împotriva mea de către DNA. O astfel de chestiune ar fi rezolvat, poate, momente delicate în viitor, în care poate că ar trebui să ne reîntâlnim pentru aceeaşi procedură şi să ascultaţi aceste discursuri ale mele, pe care le veţi considera prea politice într-o chestiune atât de tehnică.
Doresc însă, pentru a evita orice fel de neclaritate în legătură cu votul pe care-l veţi exprima în aceste condiţii, un vot pe care să-l daţi în cunoştinţă de cauză, citind, recitind art. 109, care vă dreptul să hotărâţi dacă sunt argumente pentru începerea urmăririi penale sau nu, în condiţiile în care procurorul general n-a dorit să clarifice aceste lucruri (deşi Regulamentul Camerei îl obliga să facă acest lucru)
Eu cred că lucrul cel mai firesc este să votaţi începerea urmăririi penale, pentru că un astfel de vot arată forţa parlamentarismului în România; capacitatea parlamentarilor de a asigura un echilibru în ceea ce priveşte viaţa politică din România; faptul că Parlamentul nu este o secţiune a Palatului Cotroceni. În felul acesta veţi dovedi, acceptând începerea urmăririi penale că parlamentarii reprezintă o forţă de echilibru în sistemul puterilor statului din România.
Şi pentru ca acest lucru să poată să fie făcut în aşa fel încât să nu apară comentarii din partea unora sau altora, eu fac apel în primul rând la colegii mei din Grupul parlamentar al PSD să voteze cu bilele la vedere, ca să nu existe niciun fel de neclaritate, stimaţi colegi.
Să nu vină cineva să spună… şi îmi permit o rugăminte colegială la colegii din Alianţă din PD-L, dacă şi dânşii ar putea să facă acelaşi lucru, ca să nu existe cumva suspiciuni de undeva de sus că vreunul dintre dumneavoastră ar putea să voteze cumva contrar a ceea ce este, de fapt, spiritul democratic. Vă mulţumesc foarte mult.
În felul acesta, eu cred că vom elimina din viaţa noastră politică un subiect, iată, sensibil.
Se fac dezbateri la televizor, sunt dezbateri de dimineaţă până seara, vin televiziunile aici, ne-au invadat în acest Palat al Parlamentului, pentru a transmite un vot de care depinde viitorul ţării.
Şi de aceea, pentru că faptele sunt clare, pentru că aţi aflat şi ce se întâmplă cu termopanele mele între timp şi cu căzile care erau, de fapt, piscine sau piscinele erau căzi, pentru că aţi aflat toate aceste lucruri, inclusiv felul în care DNA-ul îi pune pe cei care sunt - cât stau, o vreme - din când în când în puşcărie să facă denunţuri sau autodenunţuri într-unele din aceste dosare, eu cred că, în felul acesta, am făcut cu toţii un seminar despre funcţionarea justiţiei sub regimul Traian Băsescu.
Rămâne să vedeţi dumneavoastră dacă veţi dori ca acest sistem să continue.
Şi, până la urmă, discursul meu de astăzi nu vizează de fapt aceste dosare, ci felul în care ne vom raport la propriile noastre competenţe aici, în Parlament şi la propria noastră ţară în deciziile pe care le vom lua în acest an.
Eu vă mulţumesc şi insist să votaţi în acest mod, pentru a nu exista niciun fel de neclaritate în legătură cu acest vot, care, fără îndoială, întăreşte vâna parlamentarilor şi arată că ei sunt cei care pot, în cunoştinţă de cauză, să decidă conform proprie-i lor conştiinţe, pe baza unui vot uninominal, care a transferat dinspre alegători către parlamentari dreptul de a decide în chestiuni importante.
Vă mulţumesc şi vă doresc succes în continuare, în ceea ce înseamnă rezolvarea problemelor importante ale ţării.
Vă mulţumesc.
Stimaţi colegi,
Mă aflu astăzi în faţa dumneavoastră pentru a vă vorbi de dosare. Nu de dosare energetice, nu de dosare geostrategice, nu de mari proiecte pentru viitor.
Ei bine, este vorba, din păcate, de aceleaşi compilaţii cu acuzaţii nefondate, lansate din laboratoarele DNA şi, aşa cum ştiţi, DNA-ul a trimis Parlamentului o cerere de aprobare a începerii urmăririi penale împotriva mea în două cauze. Ambele fuseseră anterior examinate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. La acea dată, domnul Morar nu ceruse aprobarea Parlamentului şi, pentru că actele i-au fost declarate nule de 24 de judecători de la Curtea Supremă, el încearcă să acopere acum ilegalităţile pe care le face de patru ani.
Cu puţine zile în urmă, la Palatul Cotroceni, Traian Băsescu impunea celor mai înalţi reprezentanţi ai puterilor Statului din Parlamentul, Curtea Constituţională, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul General să fie rezolvat cazul Năstase întocmai şi la timp. sigur, indicaţii de acest gen exced cadrul democratic şi constituţional, dar cine să judece acest lucru, mai ales cine să acuze, când toţi reprezentanţii Statului stăteau în poziţie de drepţi.
Cu acelaşi prilej, a spus celor prezenţi că a văzut probe din dosarele mele şi că ştie ce este în ele. Cu asemenea garanţii, eu cred că nici nu mai era nevoie de votul de astăzi al Parlamentului sau de pronunţarea instanţelor.
O să vă rog acum să-mi permiteţi să încalc uzanţele şi să încep cu finalul discursului meu.
Vă voi solicita, doamnelor şi domnilor deputaţi, să ignoraţi prevederile Constituţiei şi să acceptaţi cererea procurorilor de a permite începerea urmăririi penale, în aşa fel încât, în final, Justiţia să se pronunţe.
De fapt, ştiu şi ştiţi şi dumneavoastră că dosarele vor trimise înapoi domnului Morar, care le va trimite în instanţă când şi dacă va avea nevoie Traian Băsescu. Dar probabil că acesta este doar un amănunt.
Sunt conştient că, făcând acest lucru, le cer multora dintre dumneavoastră să acţioneze împotriva propriilor convingeri. Până acum, urmând prevederile legale, mulţi dintre dumneavoastră aţi votat împotriva cererilor nefundamentate ale DNA.
Dacă am discuta doar despre lege, acesta ar fi probabil votul cel mai firesc şi acum, aici, în plen.
Ştiu că argumentele juridice par complicate, greoaie. Din acest motiv nici nu voi apela astăzi la argumente juridice, pentru că în fapt aceste dosare sunt politice. Ar fi trebuit, spre exemplu, să comentez afirmaţiile domnului deputat Călian, care fundamenta această cerere şi votul de astăzi pe art. 72 din Constituţie, care se referă la cu totul altceva - este vorba de imunitatea parlamentarilor şi de eventuale fapte penale ale deputaţilor, respectiv senatorilor - pe când aici, discutăm, de fapt, de o altă instituţie, instituţia răspunderii ministeriale, reglementată în Constituţie prin art. 109 şi care are ca sediu de materie, pentru discuţia noastră de astăzi, alin. (2).
De aceea, nici Statutul deputatului şi senatorului nu este revelant în această discuţie, pentru că acolo nu sunt prevăzute reguli referitoare al răspunderea ministerială şi nici art. 192 din Regulament, care preia, de fapt, regulile din art. 72. Dar acestea sunt chestiuni strict tehnice, juridice, care nu au niciun fel de importanţă, cum n-au avut importanţă, de fapt, nici prevederile constituţionale sau legale sau regulamentare în această discuţie.
Aşadar, nu voi vorbi despre prevederile Constituţiei sau ale legilor, ci de nevoia unui semnal politic, iar acest semnal politic trebuie dat.
Vreau să subliniez foarte clar că nu eu am tărăgănat luarea unei decizii în Parlament.
De altfel, după cum ştiţi, o altă creaţie a DNA, dosarul despre pixurile şi brichetele din campania electorală din 2004 a ajuns în faţa instanţei abia acum, după patru ani, deşi nu s-a cerut acordul Parlamentului, care - fie vorba între noi - ar fi fost necesar.
Acest dosar este încă o dovadă că nu s-a dorit clarificarea acuzaţiilor ce mi se aduc. S-a întâmplat ceva cu acest dosar? Există vreo evoluţie? S-a demonstrat cumva vreo vinovăţie a mea? Nu. Fiindcă în acele dosare nu există nimic. Doar 972 de martori propuşi de DNA, ce vor trebui audiaţi în următorul deceniu, probabil în ordinea vârstei, pentru a asigura posibilitatea ca, în acest lung interval de timp, fiecare dintre ei să se poată prezenta în faţa instanţei.
De fapt, cui îi este cu adevărat frică de clarificarea acuzaţiilor? Cu siguranţă nu mie.
Există însă oameni în România care au câştigat voturi şi putere promiţând că vor impune în ţară legea şi ordinea. Din păcate, în acest moment, ţara este în dezordine şi în fărădelegi mai mari ca oricând. Acestor oameni le este frică. Le este frică pentru că, dacă nu ar exista subiecte artificiale, precum dosarele mele şi, ocazional, spionii detonaţi la comandă, lumea s-ar uita mai atent la neîmplinirile lor, la gargara permanentă, la promisiunile lipsite de suport.
Cerându-vă să adoptaţi această conduită, sunt conştient că, într-o anumită măsură, eu însumi încalc legea sau îndemn la încălcarea ei.
A venit însă momentul în care nu mai vreau să fiu şi nu mai vreau să ofer, de fapt, combustibil demagogiei întreţinute de Traian Băsescu şi de corul său antic de lăudători.
Suntem în al cincilea an în care Traian Băsescu este preşedinte şi vedem cum mereu dă vina pe altcineva pentru ce se întâmplă în ţara pe care o conduce.
Ani de zile, eu am fost prezentat românilor drept principal motiv al lipsei de performanţă din mandatul său.
La alegerile parlamentare, Traian Băsescu nu şi-a asumat nimic din starea în care se află ţara. Mai mult, chiar colegii mei din PSD au acceptat să-şi asume responsabilitatea să rezolve o bună parte din problemele pe care Băsescu le-a produs ţării în ultimii ani.
Ştiu că sunt idealist, dar sper ca măcar la alegerile prezidenţiale să se poată discuta, în aceste condiţii, despre rolul pe care l-a avut Traian Băsescu în stagnarea şi involuţia ultimilor ani în România.
S-a vorbit până la saţietate despre faptul că aceste dosare sunt piatra de hotar dintre România săracă şi subdezvoltată şi cea bogată şi modernă. S-a spus că de soluţionarea lor depind integrarea europeană a ţării, oprirea monitorizărilor, imaginea ţării şi a fiecărui român în parte, reforma clasei politice şi multe alte enormităţi.
Oamenilor li s-a oferit un discurs halucinant. Despre cum lipsa de performanţă şi de eficienţă din România sunt rezultatul blocajului luptei anticorupţie în dosarele mele. A fost un joc în care oficiali şi neoficiali români au implicat şi Comisia Europeană.
Aşa este politica! Vor spune mulţi.
Aşa este un anumit tip de politică; voi răspunde eu. Pentru că poate să existe, în opinia mea, şi o altă politică, aşezată nu între copertele dosarelor fabricate despre mine sau despre alţii.
O politică aşezată cu faţa spre realitate. Iar realitatea, stimaţi colegi, este din ce în ce mai înfricoşătoare. Şi nu mă refer doar la criza economică; măcar despre ea, ştim sigur că e un fenomen de care noi, românii, nu suntem direct răspunzători, chiar dacă suntem obligaţi să-i suferim consecinţele multă vreme de acum înainte.
Dar, spre deosebire de majoritatea statelor occidentale, care înfruntă criza cu instituţii solide, bazate pe tradiţii şi pe reguli clare şi respectate, România intră în această nenorocire având o foarte serioasă criză de sistem şi de atitudine. O criză care, spre deosebire de toate jocurile de imagine, construite cu migală în aceşti ani, produce efecte palpabile, directe şi dureroase pentru majoritatea românilor ce intră în contact cu ea.
Instituţiile noastre au tradiţii rele. Sunt slăbite. Se bazează pe reguli ceţoase şi mereu negociabile. Descentralizarea, începută cu ani în urmă, se transformă într-o feudalizare care scapă de sub controlul oricui.
Reformele, începute în urmă cu câţiva ani, s-au blocat după intrarea în Europa, fiindcă ele nu sunt nici simpatice şi nici aducătoare de voturi pe termen scurt. Modernizarea sistemului, proces în plină desfăşurare la începutul anilor 2000, s-a transformat dintr-o acţiune politică într-una de imagine.
Preşedintele Băsescu ne-a arătat cum se face politica televizată: cum se recuperează jurnaliştii răpiţi, cum se conduce fără atribuţii constituţionale Guvernul, cum se dau ordine procurorilor şi cum se fac glume proaste, cum se trăieşte şi cum se dansează la televizor. Problema cu acest stil de politică este că, deşi aduce voturi, el nu rezolvă niciodată nimic.
Dacă, în perioada în care economia creştea, acest model de a conduce era amuzant şi inofensiv, acum el are o mare problemă: nu ajută pe nimeni.
România are probleme majore, grave. Criza economică face să scadă veniturile şi nivelul de trai, aduce înapoi FMI-ul, locurile de muncă sunt în pericol, oamenii chiar sunt omorâţi pe străzi, bătrânii chiar sunt batjocoriţi.
Pentru românii care ne-au votat, noi ne-am asumat acum guvernarea. Riscăm însă să plătim pentru probleme pe care nu noi le-am creat şi pe care nu vom avea puterea să le rezolvăm în actuala formulă.
Iar la final, când vom trage linie, vom vedea că Traian Băsescu va spune din nou, probabil începând de săptămâna viitoare de aici, din Parlament, că nu el este responsabil.
Din păcate însă reformele şi ieşirea din criză nu se mai pot face doar la televizor.
În acest timp, criza economică generează condiţiile pentru apariţia de noi dificultăţi în ţară. Microbii unui stat slab acum se dezvoltă odată cu germenii unor mişcări de extremă, reflectând dezorientarea tinerilor şi lipsa locurilor de muncă.
Primele simptome le vedem deja în cel mai violent început de ani de după 1989.
Ani de zile, în loc să ne ocupăm de problemele reale ale acestei ţări, am acceptat agenda pe care ne-a impus-o Traian Băsescu. Sistemul pe care el îl conduce este cel care a permis să apară pe străzi criminali, să vedem lupte de stradă între bande infractori, să se fure arme şi secrete din armată. De patru ani, criza de sistem din România s-a accentuat. Pentru că nu ne-am ocupat de ce trebuia. Pentru că ne-am ocupat de dosarele adversarilor politici.
Vă întreb însă, dragi colegi, cui i-a folosit toată această agitaţie?
Astăzi, România se află în plină epocă a dezordinii, dar principalul vinovat nu este nici criza, nici istoria, nici Adrian Năstase. Vinovatul este cel care o hrăneşte zi de zi, fiindcă dezordinea este singurul său proiect.
Acesta este nu doar un drum foarte periculos la vreme de criză economică. Acesta este şi un drum aproape clasic spre statul totalitar.
Când instituţiile menite să facă ordine sunt slabe şi dezordinea devine cronică, terorizând cetăţeanul, când clasa politică se luptă fraticid, apare imediat un om care spune cu lacrimi în ochi, desigur, că patria e în pericol şi care insistă pe ideea că soluţia înseamnă mai multă putere concentrată în aceleaşi mâni apte să facă ordine.
Chiar dacă pare că situaţia dosarelor mele mă priveşte doar pe mine, atunci când vorbim de aplicarea legii, niciodată nu este implicată doar o persoană. Niciodată nu vorbim doar despre cel în cauză, ci şi - sau mai ales, despre principiul în cauză.
Dacă personalizăm de fiecare dată, creăm precedente periculoase.
Aş vrea să vă întreb, stimaţi colegi, sunteţi mulţumiţi de felul în care s-a modificat Legea răspunderii ministeriale special pentru mine? De modificarea de ieri, în procedură de turbo urgenţă, a Regulamentului Camerei, astfel încât astăzi să se voteze mai confortabil?
Aveţi în Regulament numeroase exemple în care hotărârile Camerei se iau cu votul majorităţii tuturor deputaţilor, nu votul celor prezenţi. Este şi cazul alegerii, spre exemplu, a preşedintelui Camerei. Preşedinta Camerei a fost aleasă conform art. 21 alin. (2) pe o prevedere, care, în opinia Curţii, nu respectă un principiu constituţional.
Pentru votul de astăzi, special pentru mine, a fost modificată procedura prevăzută de Regulament, stabilindu-se o majoritate şi mai redusă: majoritatea deputaţilor prezenţi. Inutil să vă spun că hotărârea de desemnare de către Parlament a judecătorilor Curţii Constituţionale, cei care au interpretat Constituţia în acest sens, prevede (poate neconstituţional) „votul favorabil necesar al majorităţii din numărul total” şi nu din numărul parlamentarilor prezenţi. Un mic paradox pe care doresc să vi-l semnalez tocmai pentru a arăta farmecul acestor proceduri care au un obiectiv foarte bine stabilit, pe care sper că, în ordine, disciplinat, la timp, îl vom împlini împreună pentru a rezolva o problemă care, iată, de foarte multă vreme, stă pe agenda problemelor nerezolvate a preşedintelui Traian Băsescu.
M-au deranjat şi chemările la ordine ale unor colegi din Grupul pentru minorităţi, acuzaţi că nu au votat corespunzător la Comisia juridică şi îmi cer scuze pentru eventualele neplăceri pe care le-au avut.
Dragi colegi,
Până acum am preferat să insist pe aplicarea şi pe respectarea legii.
Am decis însă ca astăzi, să vă cer un vot diferit. De ce fac acest lucru? Din două motive.
Primul este dat de criza economică şi de dorinţa de a nu fi folosit cazul meu pentru a justifica lipsa de performanţă şi de eficienţă a guvernării.
Al doilea motiv ţine de noua relaţie dintre PSD şi PD-L, o relaţie care stă la baza funcţionării noului Guvern şi de care depinde trecerea cu bine a României prin acest an greu.
Nu vreau să se afirme că, prin aceste dosare, stau în calea unei coabitări armonioase între PSD şi PD-L.
Doamnelor şi domnilor deputaţi,
Acceptând cererea mea, corul antic al demagogiei va trebui să găsească alte teme. Domnul Băsescu va trebui, poate, să se ocupe şi de problemele reale ale ţării.
Personal, nu voi accepta să rămânem eu şi atâtea alte persoane din jurul meu, familie, prieteni, colaboratori, ţinte vii ale abuzurilor unei administraţii politice şi ale unui DNA devenit „Departamentul anti Năstase Adrian”.
Nu voi accepta să ne transformăm în exemple vii de intimidare şi ameninţare la adresa adversarilor politici sau în sperietori, că n-o să ne mai iubească Uniunea Europeană şi nu o să ne mai dea bani din acest motiv.
Ca om al dreptului, dar şi ca om politic sunt pregătit să lupt în continuare pentru a-mi afirma opiniile şi mai ales nevinovăţia, în ciuda hărţuielilor de tot felul, care vor fi folosite împotriva mea, de maşinăria condusă de la Cotroceni.
Sunt convins că toate aceste lucruri nu vor putea dura şi că cei răspunzători pentru ele, în final, vor plăti într-un fel sau altul.
Ca bun român, îmi doresc ca ţara să aibă măcar de acum înainte un preşedinte care să se preocupe de viaţa românilor loviţi de criză şi nu de fugărirea adversarilor politici.
Votul dumneavoastră poate echivala cu o revoluţie, îl poate elibera pe Traian Băsescu de obsesia dosarelor mele şi atunci, poate, vom avea şansa unui preşedinte mai bun. Acesta sau, mai probabil, următorul.
Şi acum, stimaţi colegi, în încheiere, am o rugăminte practică (că au fost diverse comentarii privind eventuale declaraţii de formă şi intenţii ascunse, negocieri de tot felul). Aş vrea să vă rog să-mi faceţi o favoare.
Chiar dacă nu aveţi niciun fel de element pentru a decide începerea urmăririi penale în ceea ce mă priveşte. Nu cred că aţi primit un raport din care să înţelegeţi despre ce este vorba. Cei care au făcut raportul nici măcar nu s-au uitat în dosarele respective. Nu ştiu care din probele din dosare sunt nule şi care, eventual, nu sunt nule.
Nu am fost audiat la comisie. Raportul vizează două cauze, care sunt complet diferite şi dumneavoastră veţi vota în bloc, în devălmăşie, începerea urmăririi penale pentru ambele, fără să faceţi o eventuală diferenţiere. Eu nu ştiu de ce nu s-a făcut o cerere generală, în care să se spună, să se voteze astăzi începerea urmării penale în orice dosare s-ar putea face de acum înainte împotriva mea de către DNA. O astfel de chestiune ar fi rezolvat, poate, momente delicate în viitor, în care poate că ar trebui să ne reîntâlnim pentru aceeaşi procedură şi să ascultaţi aceste discursuri ale mele, pe care le veţi considera prea politice într-o chestiune atât de tehnică.
Doresc însă, pentru a evita orice fel de neclaritate în legătură cu votul pe care-l veţi exprima în aceste condiţii, un vot pe care să-l daţi în cunoştinţă de cauză, citind, recitind art. 109, care vă dreptul să hotărâţi dacă sunt argumente pentru începerea urmăririi penale sau nu, în condiţiile în care procurorul general n-a dorit să clarifice aceste lucruri (deşi Regulamentul Camerei îl obliga să facă acest lucru)
Eu cred că lucrul cel mai firesc este să votaţi începerea urmăririi penale, pentru că un astfel de vot arată forţa parlamentarismului în România; capacitatea parlamentarilor de a asigura un echilibru în ceea ce priveşte viaţa politică din România; faptul că Parlamentul nu este o secţiune a Palatului Cotroceni. În felul acesta veţi dovedi, acceptând începerea urmăririi penale că parlamentarii reprezintă o forţă de echilibru în sistemul puterilor statului din România.
Şi pentru ca acest lucru să poată să fie făcut în aşa fel încât să nu apară comentarii din partea unora sau altora, eu fac apel în primul rând la colegii mei din Grupul parlamentar al PSD să voteze cu bilele la vedere, ca să nu existe niciun fel de neclaritate, stimaţi colegi.
Să nu vină cineva să spună… şi îmi permit o rugăminte colegială la colegii din Alianţă din PD-L, dacă şi dânşii ar putea să facă acelaşi lucru, ca să nu existe cumva suspiciuni de undeva de sus că vreunul dintre dumneavoastră ar putea să voteze cumva contrar a ceea ce este, de fapt, spiritul democratic. Vă mulţumesc foarte mult.
În felul acesta, eu cred că vom elimina din viaţa noastră politică un subiect, iată, sensibil.
Se fac dezbateri la televizor, sunt dezbateri de dimineaţă până seara, vin televiziunile aici, ne-au invadat în acest Palat al Parlamentului, pentru a transmite un vot de care depinde viitorul ţării.
Şi de aceea, pentru că faptele sunt clare, pentru că aţi aflat şi ce se întâmplă cu termopanele mele între timp şi cu căzile care erau, de fapt, piscine sau piscinele erau căzi, pentru că aţi aflat toate aceste lucruri, inclusiv felul în care DNA-ul îi pune pe cei care sunt - cât stau, o vreme - din când în când în puşcărie să facă denunţuri sau autodenunţuri într-unele din aceste dosare, eu cred că, în felul acesta, am făcut cu toţii un seminar despre funcţionarea justiţiei sub regimul Traian Băsescu.
Rămâne să vedeţi dumneavoastră dacă veţi dori ca acest sistem să continue.
Şi, până la urmă, discursul meu de astăzi nu vizează de fapt aceste dosare, ci felul în care ne vom raport la propriile noastre competenţe aici, în Parlament şi la propria noastră ţară în deciziile pe care le vom lua în acest an.
Eu vă mulţumesc şi insist să votaţi în acest mod, pentru a nu exista niciun fel de neclaritate în legătură cu acest vot, care, fără îndoială, întăreşte vâna parlamentarilor şi arată că ei sunt cei care pot, în cunoştinţă de cauză, să decidă conform proprie-i lor conştiinţe, pe baza unui vot uninominal, care a transferat dinspre alegători către parlamentari dreptul de a decide în chestiuni importante.
Vă mulţumesc şi vă doresc succes în continuare, în ceea ce înseamnă rezolvarea problemelor importante ale ţării.
Vă mulţumesc.
marți, 3 februarie 2009
O MARE VICTORIE A ROMANIEI IN PLAN INTERNATIONAL
Intr-adevar o mare victorie pentru tara noastra,iesirea din acest litigiu cu Ucraina si un castig extraordinar de mare atat din punct de vedere economic cat si din punct de vedere geostrategic.
Ca si beneficii acestea desigur sunt uriase iar cifrele exacte inca nu se pot sti deoarece trebuiesc facute studii de fezabilitate astfel incat sa stim exact ceea ce avem.
Totodata este important ulterior felul in care vom fi capabili sa exploatam aceste resurse pe care tocmai le-am redobandit.
Sa nu uitam de meritele acestei victorii si anume a CJI si totodata a domnului Aurescu si a intregii echipe ce a muncit timp de 4 ani pentru ca CJI sa vada toate documentele care ne indreptateau pentru ceea ce ceream.Bravo!
Sunt foarte multe de spus in legatura cu ceea ce va urma la capitolul resurse minerale ale Romaniei, acest castig desigur va modifica cifrele din acest punct de vedere insa repet este foarte important sa urmarim cu mare atentie directia pe care se vor canaliza eforturile pentru ca Romania sa obtina un profit maxim din aceasta avutie.
Ca si beneficii acestea desigur sunt uriase iar cifrele exacte inca nu se pot sti deoarece trebuiesc facute studii de fezabilitate astfel incat sa stim exact ceea ce avem.
Totodata este important ulterior felul in care vom fi capabili sa exploatam aceste resurse pe care tocmai le-am redobandit.
Sa nu uitam de meritele acestei victorii si anume a CJI si totodata a domnului Aurescu si a intregii echipe ce a muncit timp de 4 ani pentru ca CJI sa vada toate documentele care ne indreptateau pentru ceea ce ceream.Bravo!
Sunt foarte multe de spus in legatura cu ceea ce va urma la capitolul resurse minerale ale Romaniei, acest castig desigur va modifica cifrele din acest punct de vedere insa repet este foarte important sa urmarim cu mare atentie directia pe care se vor canaliza eforturile pentru ca Romania sa obtina un profit maxim din aceasta avutie.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
